Problema banilor

Oamenii sunt de două feluri. Cei care strâng bani continuu și nu au niciodată și cei care cheltuie fără oprire și au întotdeauna. Aici e deja ceva ce nu pot să înțeleg. Eu nu cred că mă pot asocia niciunei categorii, încă, dar voi?

Sutn acele persoane, așa mai puțin darnice, dacă e ok să le spun așa, care strâng o viață întreagă și nu au niciodată. Oare ce fac cu toți banii? Unii știu că îi investesc, se explică, dar chiar cunosc persoane care strâng, își iau chiar și de la propria gură, dar tot nu au niciodată nimic. Unde țin banii, ce fac cu ei? Pentru când îi păstrează? Înțeleg că dacă ai copii, la o anumită vârstă strângi pentru ei, dar dacă nu ai și deja ia trecut de tinerețe?

Dar acele persoane care cheltuie totul, se împrumută, merg în excursii, cum reușesc să trăiască? Eu cred că nu aș suporta gândul să am o datorie față de cineva și să nu o plătesc, în schimb alegând să merg undeva. Nici nu cred că mi-ar plăcea o viață plina de excursii, vizite, o viață în care să fiu mai mult plecat decât acasă.

Îmi place să strâng bani, dar nu de dragul de a avea, ci să strâng pentru ceva anume. O mașină, un telefon, sau chiar un apartament. Dar fiecare la rândul său. Dacă lucrez cu jumătate de normă sigur nu voi strânge pentru un apartament. Așa nici copiii mei nu-l vor avea.

Nu știu cât sunt de avar, dar nu mă consider. Dăruiesc când e cazul, dar nu în exces. Nu prea sunt de-acord să dau din ceea ce câștig unei persoane care nu se străduiește să câștige. Eu cred că am dreptate cu asta. Cine ar munci pentru altcineva. Nu mai suntem în comunism, acum fiecare e pentru el.

Filme romantice de vizionat pe Netflix

Din cauza zilelor ploioase din ultima perioada si a toamnei care se apropie cu pasi repezi, moralul nostru este cam coborat. Pentru a va reda zambetul pe buze va propunem o selectie de filme romantice disponibile pe Netflix. Ia-ti castronul cu popcorn, instaleaza-te cofortabil pe canapea si alege unul din filmele de mai jos.

The Holiday (2006)
Cu siguranta vei aprecia distributia de exceptie care reuneste actori precum Kate Winslet, Jude Law si Cameron Diaz. Extrem de dezamagite de barbati, Amanda si Iris decid sa isi petreaca vacanta de Craciun departe de casa. Una se indreapta spre o locuinta luxoasa din Los Angeles in timp ce cealalta se afla intr-o cabana superba, britanica. Niciuna din ele nu ar fi banuit ca un barbat urmeaza sa le dea vacanta perfecta peste cap…

Valentine’s Day (2010)
Un singur cuvant pentru a te convinge sa urmaresti acest film? Distributia. Filmul free 123movies reuneste vedete ale comediei romantice precum Julia Roberts, Jessica Alba, Ashton Kutcher si Annne Hathaway. Filmul spune povestea mai multor cupluri dar si povestea unor celibatari care incerc sa gaseasca iubirea de Sfantul Valentin.

La La Land (2016)
Mai exista vreo persoana pe acest pamant care sa nu fi vazut filmul La La Land? Filmul multi-premiat realizat de catre Damien Chazelle este unul din cele mai populare filme de pe platforma Netflix. Scene somptuoase, melodii care provoaca dependenta si un duet de care nu avem cum sa ne plictisim: Emma Stone si Ryan Gosling. Cum sa rezisti acestei opere de arta contemporane?

Doi artisti pasionati se intalnesc si traiesc o poveste de iubire pasionala. Sebastian este pianist si canta intr-un club mediocru din Los Angeles pentru a-si castiga viata. Mia lucreaza intr-o cafenea si visul sau este acela de a obtine un rol care sa o ajute sa isi lanseze cariera de actrita. Intre vise si deziluzii, cei doi porumbei vor descoperi ca au o multime de lucruri in comun.

Să plătim mult pentru haine?

Titlul e întrebarea pe care mi-am pus-o de multe ori atunci când mergeam să-mi cumpăr niște haine. Și indiferent dacă mergeam cu prietenii sau singur la cumpărături, indiferent dacă voiam eu să cumpăr ceva sau voiau ei, de fiecare dată se punea problema prețului.

Ba mai mult, am avut perioade în viață în care în prima fază mă uitam la preț și apoi la produs. Din fericire în scurt timp am realizat că eu am venit aici să trăiesc nu să supraviețuiesc și am început o nouă viață, dar asta-i altă poveste pe care o las pentru altă dată.

După perioada de care începusem să vă vorbesc mai sus am trecut mai departe și am început să-mi cumpăr numai haine scumpe. Uitasem cum arată magazinele ieftine și unde se află și când trebuia să-mi cumpăr ceva de îmbrăcat mergeam doar în cele cu produse foarte scumpe, de firmă, genul ăla de magazine în care se duc toate persoanele mai populare din oraș.

Din fericire însă la un moment dat am realizat că nu fac nicio treabă nici cu tactica asta. Mi-am dat seama de lucrul ăsta când am observat că o mare parte din acele hane scumpe și de firmă pe care le luam se deteriorau mai repede decât cele ieftine.

În final, lucru după care mă ghidez și în prezent, am rămas la ideea că dacă-mi place ceva îl cumpăr indiferent de preț. Așadar, când merg să-mi cumpăr haine, încălțări, accesorii și așa mai departe cumpăr atât lucruri scumpe cât și lucruri ieftine. Important e să-mi placă lucrul respectiv. Ceea ce nu-mi place să cumpăr sunt fake-urile. Nu suport să plătesc mai puțin pe un fake doar ca să pară că am dat mulți bani pe original și să mă trezesc că se face praf în câteva luni în loc să dau mai mult pe un lucru de calitate.

Voi vă cumpărați doar lucruri scumpe, doar lucruri ieftine sau faceți ca mine și luați orice vă place?

Despre ce e vorba în Incredibles 2

Cea mai cunoscuta grupa de supereroi revine in Incredibles 2, acest film fiind continuarea celui pe care l-am vazut in 2004 si care a fost apreciat pentru inovatiile aduse in sfera de filme animate.

Filmul Incredibles 2 porneste exact din momentul unde s-a terminat primul film, el aratand o evolutie a personajelor principale si a felului cum vietile lor se schimba datorita noilor situatii prin care trebuie sa treaca.

Povestea este destul de interesanta, nefiind nevoie neaparat sa fie vazut primul film watch series, dar avand in vedere ca acesta este continuarea primului, ar fi indicat sa-l vedeti si pe primul pentru ca veti reusi sa aflati mai multe despre personajele din Incredibles.

Filmul face referire la interactiunea dintre aceasta familie de super eroi si ofera o perspectiva asupra relatiilor de familie care apar atunci cand personajele sunt supuse unor incercari diverse. Winston Deavor este personajul care ii ofera un nou loc de munca lui Mrs. Incredible, el reusind sa treaca peste interdictiile puse de guverne de a interzice eroii in toata lumea.

Mrs. Incredible este trimisa in diverse misiuni, in timp ce Mr. Incredible sta acasa, avand grija de familia sa. Elastigirl este scoasa in evidenta in cadrul filmului, ea reusind sa isi arate mai bine decat in primul film toate puterile. Spre deosebire de primul film, acesta pune mai mult accent pe puterile lui Elastigirl si mai putin accent pe sotul ei.

Cu toate acestea spre finalul filmului familia se reuneste pentru a-i face fata lui Evelyn, dar si celorlalti supereroi controlati de aceasta. Puterile intregii familii sunt scoase in evidenta, fiul cel mic al familiei, Jack Jack, reusind sa-si descopere si el puterile sale.

Vedem in film o lupta continua intre bine si rau, care te va tine in suspans si va reusi sa te faca sa apreciezi aceasta noua piveste a familiei Incredibles. Vedem in film si cum rolurile personajelor sunt inversate, sotia lui Mr. Incredible fiind cea care se ocupa de castigarea banilor pentru familie, in timp ce Mr. Incredible se ocupa de copii si trece prin toate problemele prin care de obicei trecea sotia sa.

Inainte de film este si un scurtmetraj numit „Bao” ce prezinta povestea unei mame care isi creeaza copilul din aluat, dar finalul este unul destul de trist. In concluzie, acest film este indicat pentru toate varstele, el fiind alegerea perfecta pentru o zi de vacanta si fiind pe gustul oricui.

Ce să discuți cu o fată

Vrei sa ai succes si sa cuceresti multe fete? Iata cum sa o faci…

Regula numarul 1 este sa nu-i zici totul despre tine. Nu incepe sa te destainui si sa-i povestesti toata viata; povesteste-i doar intamplari interesante si care sa-i starneasca un gram de curiozitate (fetele sunt foarte curioase, in general) – nu-i povesti cum a fost prima noapte de betie dar poti sa-i zici cat de mult te-ai chinuit sa-l descoperi pe Mos Craciun (stiu, poate suna stupid, dar ar putea fi ceva haios).

In general, cand discuti cu o fata, conversatia ar trebui sa fie deschisa si intretinuta de povesti. Poti sa-i povestesti intamplari care ti s-au parut haioase (le place sa le facem sa zambeasca) dar ai grija ca acele intamplari sa nu te puna pe tine intr-o ipostaza proasta. In general, nu-i povesti lucruri negative (cum ai reactionat cand te-a injurat un coleg – desi tie ti se pare haios) pentru ca asta face rau, desi pare ca zambeste. Cand povestesti poti sa “infloresti” putin povestea dar sa nu iesi din tipare – adica, in cazul in care afla povestea adevarata sa nu-si dea seama de ceea ce tu ai “adaugat”.

De la povestiri se pot deriva subiecte de discutie. Dupa ce-ti povesteste o anumita intamplare poti sa-i zici parerea ta (optimista si competenta) astfel incat sa o pui pe ea in lumina reflectoarelor dar sa nu te lauzi pe tine. Aici trebuie sa ai grija sa nu exagerezi si, din nou, sa nu te lauzi pe tine pentru ca ea este cea care conteaza (cel putin deocamdata).

In general e bine sa o lasi pe ea sa povesteasca. Daca vorbeste doar ea continuu si e un fel de radio stricat, acum e momentul sa fugi. Fie e emotionata si incearca sa te impresioneze (caz in care trebuie sa o lasi in pace si sa ai rabdare) fie asa e ea, vorbeste continuu (caz in care alegi daca iti place sau nu).

Umbre – un serial românesc apreciat în UE pe HBO GO

In timp, platforma de streaming online HBO GO si-a castigat reputatia in fata fanilor de lider in productia unor seriale exceptionale si are o librarie solida nu doar in ceea ce priveste volumul, ci si pentru produsele de calitate originale.

Umbre reprezinta cel de al treilea serial HBO Europe din Romania si este o productie Fmovies care imbina perfect comedia neagra cu zona dramei psihologice intr-un mod complet nou, cu note de propespetime, astfel incat sa se poata plia pe un concept castigator, specific productiilor HBO.

Un serial autentic romanesc
Pastrand realismul specific dramelor romanesti, acest serial stabileste clar un sentiment puternic al locului, avand un stil auster si de foarte multe ori mininalist care a fost marcat in special de urmorul negru care a devenit prezent in mod vizibil printr-o analiza minutioasa a intamplarilor de zi cu zi.

Un Bucuresti constrastant si o actiune spicy
Este prezentat un Bucuresti plin de contraste cu ajutorul unui mix ciudat dintre criminalitatea interlopa si actiune strict domestica. Incarcatura psihologica este ridicata si rasul este intunecat.

Povestea il prezinta pe Relu un taximetrist si un om simplu cu o sotie si doi copii care se straduieste sa supravietuiasca in mediul in care a crescut si se adapteaza rapid situatiei in incercarea de a duce o viata dubla fiind recuperator pentru un mafiot numit Capitanu.

Un personaj contrastant indragit de public
Chiar daca actioneaza in ciuda oricarei norme morale, el a castigat rapid simpatia publicului si este portretizat cu foarte multa acuitate undeva intre satira si strategie. Masca umorului va lua aspectul unui tragism esential.

Fara sa se comporte ca o victima a acestei situatii social economice in care exista, el reprezinta un personaj specific in noul val cinematografic romanesc, fiind tipic prin contrastul dintre intentiile bune si comportamentul imoral, un mix care se strange incet in jurul gatului sau ca un streang.

Dupa perioada in care a reusit sa tina situatia sub control, fara ca lumile din care face parte sa interactioneze intre ele, el omoara un mafiot si decide sa iasa din lumea interlopa dar nu mai poate.

Umbre este un serial roamanesc care a strans un numar considerabil de spectatori pe platforma de streaming online HBO GO, fiind un adevarat succes. Conform statisticilor, serialul Umbre a fost vazut si apreciat mai mult de straini decat de romani, strangand numeroase aprecieri pozitive in jurul lumii.

Dacă-ți dorești cu adevărat poți face cât mai multe

Tema acestui articol are în esență și ideea că nu trebuie să-ți impui limite însă de această dată voi vorbi despre faptul că poți să faci foarte multe treburi dacă-ți dorești suficient de mult. Aud destul de des oameni are spun că ar vrea să facă și mai multe chestii și să muncească mai mult decât o fac acum însă pur și simplu nu reușesc.

Au ca motiv faptul că de fiecare dată apare câte ceva care îi împiedică, pur și simplu, să facă asta. Ba mai mult unele persoane s-au afundat atât de mult în ideea și convingerea asta încât au ajuns să le povestească celorlalți că plantele s-au aliniat împotriva lor, că cineva i-a blestemat și alte aberații de genul ăsta.

Am tot stat și am studiat comportamentul acestor oameni și am ajuns la concluzia că ei sunt prinși într-o buclă, cum îmi place mie să o numesc, a propriei lor gândiri de care se folosesc în mod greșit. Atât de mulți oameni care se plâng am auzit încât la un moment dat am început să cred că problema e la mine și că pur și simplu nu sunt eu capabil să-i înțeleg până într-un final când i-am întrebat totuși ce fac pentru a-și îndeplini activitățile.

Care credeți că a fost răspunsul lor? Bineînțeles, în majoritatea cazurilor, nimic concret. Atunci le-am explicat că nimeni nu le va da nimic pe tava și că vor trebui într-adevăr să muncească pentru succes, nu doar să se gândească la asta.

În concluzie, din propria-mi experiență (căci nu vorbesc din cărți), vă recomand să nu înțelegeți greșit termenul de a-ți dori un anumit lucru. Mai exact trebuie să vă doriți dar să și faceți ceva în această privință nu doar să așteptați momentul în care o persoană vă va aduce absolut tot ce vă doriți.

Semințele, mai toți le iubim

Stau și mănânc semințe. Preferatele mele, de dovleac, prăjite și sărate. Nu am mai mâncat de peste un an, poate chiar doi. Nu fac bine la dinți cică, dar nu am mai rezistat.

Cum spuneam, preferatele mele sunt cele de dovleac. Fac foarte bine organismului, multe vitamine, preț mic și bune. Problema e ambalajul, prea puține semințe, se termină prea repede. Cele de floarea soarelui nu îmi plac, nu le urăsc, dar nu prea mănânc. Mă fac să mă simt ca acele persoane..

Mâncatul lor în public sau pe bancă în fața blocului mă deranjează, nu o fac, dar multă lume o face. Pe lângă că rămâne mizerie, fac și o impresie urâtă. Îmi place să le mănânc și să beau cola între timp, toată acea sare îmi face o sete.. majoritatea le preferă cu bere, dar cum nu sunt fan bere, rămân la ceva mai puțin sănătos.

Deci, deobicei îmi plac sărate, nu țin să fie prăjite, dar fisticul, de exemplu, dacă nu e prăjit și sărat, parcă nu e fistic. Nu știu cum poate fi atât de bun, nu m-am săturat niciodată de el. Într-o seară am reușit să mănânc o pungă mare și nici nu am observat că nu mă opresc, fiecare bucățică parcă era mai bună ca precedenta. Deși nu sunt cele mai recomandate, mai ales la diete, nu m-am simțit mai greu ziua următoare. E interesant cum anumite lucruri mă îngrașă, iar ce ar trebui nu.

Semințele sunt bune, dar fisticul e cel mai bun. Ar trebui să încercați. Singurul discomfort sunt acele bucăți care nu se pot deschide, vai cât timp pierd cu ele. Nu le las la o parte, nu las nicio bucată nemâncată, dar dupa un timp încep degetele să te doară. Sunt și care se desfac ușor, dar tot mai prind închise, aș mânca mult prea multe dacă ar fi prea ușor.

De ce zic bloggerii să scrii zilnic

Când ești la început de drum în blogging, prima oară cauți sfaturi pentru ca blogul tău să aibă cât mai mulți cititori și cât mai mulți succes. Dacă ai făcut acest lucru atunci cu siguranță ai citit de zeci de ori faptul că ar trebui să scrii cât mai mult blog, cel puțin zilnic.

Nu te-ai întrebat niciodată de ce zic bloggerii de succes să scriem zilnic? Dacă răspunsul este afirmativ atunci voi încerca să vă explic pe scurt în rândurile următoare.

Este important să avem conținut mult și de calitate pe blog deoarece doar așa putem atrage cât mai mulți vizitatori. Totuși, de ce zilnic ? Poate că exagerez puțin însă eu unul cred și aproape că sunt sigur că este vorba despre SEO. De ce zic asta ?

Mulți cititori ajung pe blogul meu după ce au căutat nu știu ce lucruri pe Google iar printre rezultate apar și unele articole scrise de mine. Astfel, cu cât scriem mai multe articole cu atât avem mai multe șanse ca articolele noastre să apară printre rezultatele oferite de către motoarele de căutăre.

De asmenea, scriind zilnic cititorii te vor vizita mai des deoarece vor ști faptul că apar articole noi în fiecare zi. Astfel cu timpul vei reuși să construiești o comunitate fidelă în jurul blogului tău care te vor îndruma ușor ușor pe drumul către succes.

Recomandarea mea este tot să scrieți cât mai des articole de calitate deoarece, chiar dacă nu sunt un mare blogger și încă nu am succesul pe care îl caut, aceasta este singura cale ca blogger începător de a deveni cunoscut în blogosfera românească.

Așadar, finalizez articolul cu o întrebare pentru bloggerii care citesc acest articol: voi câte articole scrieți pe zi ?

Care au fost desenele copilăriei tale?

Nu știu exact ce făceam, însă deodată mi-am amintit de site-ul de desene animate dublate în română numit „Desenele Copilăriei” și la faptul că pe HDD-ul meu extern nu mai am nici măcar un desen animat vechi dublat.

În urmă cu 3-4 ani aveam descărcate de pe net peste 100 de episoade din Pinguinii din Madagascar dublate în română și le lăsam pe toate să meargă random foarte des prin casă sau la odihnă, de multe ori și înainte de somn mergeau acolo pe TV…

Ei bine, unde vreau să ajung cu discuția asta? Am decis să fac acest site dedicat vechiului site care nu mai există și care ne-a făcut multora, mai ales mie, o plăcere deosebită să-l accesăm și să revedem o grămadă de desene animate în română online gratis.

Site-ul original a fost și este „desenele-copilăriei.net”, site ce nu mai funcționează de ani buni de zile și se poate cumpăra totuși acest domeniu, dar este unul premium iar prețul lui acum este de $295. Dacă-mi permit vreodată, o să-l cumpăr.

Am deschis acest site pentru nostalgicii copilăriei și iubitorii de desene animate vechi dar mult mai bune ca cele produse în ultimii 10 ani. Așadar primul pas pe care urmează să-l fac este să copiez lista cu toate desenele animate care erau adăugate pe „Desenele Copilăriei” original, însă o să caut și câte o poză pentru fiecare desen în parte.

Mai jos îmi permit să „copiez” mesajul de bun venit de pe site-ul de desene animate online gratis dublate în limba română, Desenele-Copilăriei.Net

Bun venit pe cel mai tare site de desene animate!

Copii au ca model personalele lor preferate, eroii lor preferați din desenele animate. Indiferent de vârsta pe care o ai desenele animate reprezintă fericirea copilăriei tale.

Site-ul Desenele-Copilăriei.net este sursa principală de episoade și serii complete ale celor mai bine cotate desene animate din lume. Preluăm seriale complete de la cele mai cunoscute posturi TV precum Disney Channel, Cartoon Network și Minimax.

Desenele animate sunt grupate pe categorii pentru a fii ușor accesibile oricărui copil și nu numai. În partea stângă, în prima categorie, găsești foarte multe desene animate dublate în limba română, în cea de-a doua categorie găsești episoadele din serialele în limba engleză iar în ultima categorie poți viziona seriale anime.

Desenele-Copilăriei.net conține pagini cu desene animate, filme, cântece pentru copii, planșe de colorat și jocuri.

Pe acest site poți viziona episoade din desene animate cu personajele tale preferate precum: Mickey Mouse, Tom și Jerry, Spiderman, Louie, Phineas și Ferb dar poți viziona și filme dublate în limba română cum ar fi: Albă ca Zăpada, Tarzan, Fratele Urs, Pinocchio. Vă rugăm să rețineți că aceste fișiere sunt puse la dispoziție în mod gratuit, aceste pagini fiind destinate doar pentru uz personal și nu pentru utilizarea comercială. Vizionare plăcută !

Mai jos o să găsiți și link către un print al întregului site, cum arăta de sus până jos, practic un screenshot al site-ului de desene din anul 2011.

Acestea fiind spuse, rămâne să extrag toate desenele de pe site-ul original, să le caut poze într-o calitate decentă și să fac publică lista aici pe site.

Sincer să fiu, mi-ar prinde tare bine o părere jos în comentarii, ce părere ai? Dacă tot ai citit toată postarea… Ce ai vrea să devină acest site?

Apropo, am 30 de ani și-mi plac desenele animate! Dar nu-mi place decât Gumball de pe Cartoon Network din desenele de la televizor, așa că o să le mai caut pe YouTube și pe Google, să le descarc să-mi fac stoc… dacă cumva ne halește virusul și nu mai avem net?