Satele irezistibile ale Cretei

Creta este cunoscută pentru relieful său muntos și sălbatic, propice micilor sate izolate și pline de farmec.

Agia Galini, un sat turistic. Dacă cauți animație, atunci satul Agia Galini este potrivit pentru tine. Situat pe coasta de sud a Cretei, Agia Galini este un sat magnific. Numeroși sunt turiștii care vin să petreacă o vacanță de vis în acest sat turistic.

Loutro, un sat izolat. În apropiere de un golf mic, în partea de sud-est a departamentului La Canee, vei găsi acest port izolat de restul insulei de reliefuri natuale. Șoselele și mașinile sunt inexistente aici. Cu siguranță vei întâlni călători în căutare de liniște, la fel ca tine. Admiră ruinele portului antic și bronzează-te pe una din plajele idilice.

Elounda, un sat feeric. Natură și voluptate…Elounda, situat la câțiva kilometri de Agios Nikolaos este un sat celebru pentru faptul că reprezintă punctul de intrare în peninsula Spinalonga. Piața mare reprezintă atracția acestui sat. Aventurându-te prin împrejurimi vei face o serie de descoperiri frumoase: mlaștinile și anticul Olonte sunt doar câteva.

Mirtos, un sat înflorit. O mică oază de pace în apropiere de Ierapetra, Mirtos oferă turiștilor o altă față a coastei de sud. Plaja superbă, florile multicolore și muzeul sunt principalele atracții de aici. Poți gusta din specialitățile culinare într-una din tavernele situate pe malul mării.

Spili, un sat cultural. Atracția acestui sat din departamentul Rethimnon o reprezintă fântâna venețiană. La fel de frumoase sunt bisericile bizantine și magnificele fresce murale. La fel ca în majoritatea satelor cretane, va trebui să ceri cheia mitropolitului pentru a putea intra în aceste sanctuare. Poți face excursii în grotele din împrejurimi pentru a admira flora uimitoare.

Mohlos, un sat de pescari. In partea de est a insulei, plaja Mohlos din satul cu același nume este mărginită de taverne. Pe lângă pescarii locali, ai ocazia să întâlnești o mulțime de sportivi. Platanos oferă o panorama superbă asupra locurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *